Simona Halep a reuşit surpriza în turul secund al Australian Open

Fostă campioană a junioarelor la Roland Garros, în 2008, Simona Halep se anunţa încă de pe atunci drept una dintre viitoarele stele ale circuitului profesionist de tenis. iată că după aproximativ doi ani şi jumătate, constînţeanca a început să confirme speranţele puse în ea, calificându-se, pentru prima dată, în turul al treilea al unui turneu de Grand Slam!

Şi nu orice turneu, ci chiar primul din an, Australian Open, după o victorie de senzaţie în turul secund îmăpotriva uneia dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, rusoaica Alisa Kleibanova. Fostă campioană a Rusiei la înot pe timpul junioratului şi antrenată de patru ani de un român, Iulian Vespan, Kleibanova a mărturisit că statutul de cap de serie numărul 24 a apăsat-o foarte tare la acest turenu, punând înfrângerea cu 6-4, 7-6 pe seama lipsei ei de experienţă.

VEDEŢI AICI TOATE REZULTATELE ZILEI A PATRA, INCLUSIV CE AU FĂCUT CEI CINCI ROMÂNI ANGRENAŢI ÎN PROBA DE DUBLU

Următoarea adversară a românei va fi poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 10 şi numărul 12 mondial, cea care va rămâne pentru totdeauna în conştiinţa iubitorilor de sport prin faza incredibilă în care a rămas cu mânerul în mână după ce i-a zburat racheta!AICI PUTEŢI VEDEA ŞI CUM SE DESCURCĂ POLONEZA LA GOLF!

Partida va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă (conform orei României)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s