Rafael Nadal şi Roger Federer au jucat al treilea demonstrativ în doar trei zile

 

Jim Courier, Lleyton Hewitt, Novak Djokovic, Andy Murray, Ana Ivanovic, Pat Rafter,Victoria Azarenka, Vera Zvonereva, Caroline Wozniacki, Rafael Nadal, Andy Roddick, Kim Clijsters, Justine Henin, Roger Federer şi Samantha Stosur sunt cei 15 corifei ai tenisului care au participat la evenimentul caritabil Rally for Relief 2011, în care s-au strâns fonduri pentru victimele inundaţiilor din Australia.

Pe scurt, a fost un eveniment iniţiat pe Facebook de Roger Federer, care s-a gândit, după ce a văzut dezatrul de pe continentul australian, că acţiunea de anul trecut, în care vedetele tenisului au jucat, cu o zi înainte de startul Australian Open, pentru victimele cutremurului din Haiti s-ar putea repeta anul acesta.

Ceea ce s-a şi întâmplat, rezultând un spectacol agreabil, disputat în faţa unei arene pline ochi şi televizat pe întreg mapamondul. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, până acum strângându-se aproape două milioane de dolari.

Iată în continuare imagini de la acest eveniment.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s