Victor Crivoi, învins de al 406-lea jucător din lume!

Posted: Octombrie 24, 2010 in Romani, Stiri
Etichete:, , , , ,

Surpriza finalului de săptămână în tenisul mondial masculin l-a avut în prim-plan, din păcate, pe românul Victor Crivoi. Fost număr 75 mondial anul trecut, ocupant al poziţiei 171 în ultima săptămână, bucureşteanul a fost învins în primul tur al calificărilor pentru tabloul principal al turneului de la Viena (650.000 de dolari) de un jucător clasat pe locul 406 în lume! Ajuns în concurs graţie unui wild-card, austriacul Nikolaus Moser s-a impus cu scorul de 4-6, 7-6 (5), 6-2! Şi alţi români au jucat ieri şi azi.

Născut la 21 martie 1990, Moser este practic un necunoscut în lumea tenisului. Se ştie despre el doar că a câştigat în acest an 19.699 dolari, adunînd, în total, în carieră, 32.702 $. Aceasta a fost prima lui victorie obţinută în faţa unui jucător din Top 300 mondial. Surpriza este cu atât mai mare cu cât Crivoi avusese o săptămână foarte bună, ajungând în turul secund al turneului de un milion de dolari de la Moscova, după ce trecuse de filtrul calificărilor!

Tot la Viena, şi tot în primul tur al calificărilor, a fost învins şi un alt român, Adrian Ungur. Acesta a pierdut cu 7-6 (5), 6-4, în faţa favoritului 4, italianul Simone Bolelli.

Singurul care a trecut în turul secund a fost Marius Copil. El a dispus cu 6-3, 7-6 (2) de croatul Franco Skugor, şi îl va întâlni astăzi pe eroul ineidenilor din Cupa Davis, Somdev Devvarman, cap de serie numărul 2. În cazul în care va trece de asiatic, el va juca împotriva învingătorului meciului dintre Nikolaus Moser şi Grega Zenlja (Slovenia).

Mult mai bine s-a descurcat Alexandru Luncanu, în calificările turneului de 663.750 de dolari de la St. Petersburg. El a ajuns în turul final al calificărilor, după ce a trecut, succesiv, de rusul Alexander Zhurin (6-3, 6-2) şi de al şaselea favorit, israelianul Noam Okun (3-6, 6-2, 7-6). Pentru accederea pe tabloul pricnipal, Luncanu îl va întâlni pe al doilea favorit al calificărilor, americanul Rajeev Ram, sau pe kazahul Alexey Kedryuk. Indiferent de rezultat, Luncanu şi-a asigurat 6 puncte ATP şi 1.100 de dolari.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s