Serena Williams s-a îmbrăcat în «căpşuni cu frişcă»

Posted: Iunie 23, 2010 in Fotogalerii, Wimbledon
Etichete:, , , , , ,


Calificată fără probleme în turul secund la Wimbledon, Serena Williams a atras din nou atenţia cu ţinuta ei. Chiar dacă a respectat tradiţia şi s-a îmbrăcat în alb, ea a vrut, ca de fiecare dată, să transmită şi un mesaj prin hainele pe care le poartă. Astfel că albul rochiţei era „spart” de bentiţe de culoare roşie. Întrebată la conferinţa de presă ce reprezintă ţinuta ei, ea a spus, direct: „căpşuni cu frişcă”.


Adică exact elementele care, în afara suprafeţei de joc, definesc cel mai bine turneul londonez. „Nu este chiar alb, este un alb aproximativ, mai apropiat de frişcă”, a spus ea. „De asemenea, roşul reprezintă căpşunile”. Ea a mai recunoscut că şi unghiile şi le-a făcut tot în spiritul tradiţiei căpşunilor cu frişcă. „Unghiile au căpşuni pe ele, de asemenea. Acum mă gândesc că puteam pune căpşunile în mijlocul unei inimi roşii. Chiar mi-e ciudă că nu m-am gândit la asta mai devreme”, a mai spus Serena, râzând.

Este la curent cu ce se întâmplă la Mondialele de fotbal


După care a trecut la problema arzătoare a perioadei: Campionatul Mondial de fotbal! „Am murit şi am înviat împreună cu naţionala SUA. Ba chiar am început să vorbesc cu termenul de «noi» când vorbesc de echipă. Ştiu că noi vom juca miercuri, când eu sunt liberă, deci abia aştept să văd ce facem”, a spus americanca. Care a demonstrat că e chiar la curent cu ce se întâmplă la Mondialul din Africa de Sud, făcând chiar şi comentarii legate de şansele de calificare ale naţionalei SUA în optimile de finală. „Acum deja ar fi trebuit să fim calificaţi, deoarece am învins Slovenia. Dar, Dumnezeule, niciodată nu se ştie. Nu trebuie să subestimăm pe nimeni. Algeria încă mai poate să producă surpriza. Vom vedea ce vom face”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s