Cea mai bună zi din istorie la Wimbledon! 4 românce în turul 2! Olaru va juca împotriva Mariei Şarapova!

Posted: iunie 22, 2010 in Romani, Stiri, Wimbledon
Etichete:, , , , , ,


România a bifat cea mai bună zi din istoria participărilor la Wimbledon. Patru din cele cinci românce intrate astăzi pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Londra s-au calificat în turul al doilea, performanţă fără precedent în istoria participărilor româneşti pe iarba londoneză!
Monicăi Niculescu, Edinei Gallovits, Alexandrei Dulgheru şi Ralucăi Olaru (înşiruirea este strict în ordinea cronologică a calificării) li se adaugă Victor Hănescu, calificat încă de luni, astfel că putem spune că, cel puţin deocamdată, bilanţul participărilor românilor la actuala ediţie a turneului de la Wimbledon, este unul de excepţie!
Iată rezultate românilor de la actuala ediţiie a turneului de la Wimbledon

Monica Niculescu – Gisela Dulko (Argentina) 6-3, 6-2
Edina Gallovits – Timea Bacsinszky (Elveţia) 4-6, 7-5, 6-3
Alexandra Dulgheru – Kimiko Date Krumm 6-2, 6-7 (3), 6-1
Raluca Olaru – Alize Cornet (Franţa) 5-7, 6-4, 6-4
Victor Hănescu – Andrei Kuzneţov (Rusia) 6-7 (4), 7-6 (3), 6-3, 1-6, 7-5
Petra Kvitova (Cehia) – Sorana Cîrstea 6-2, 6-2

În turul următor, Raluca Olaru se va afla faţă în faţă cu preferata englezilor, rusoaica Maria Şarapova, campioana din 2004.
Monica Niculescu o va avea ca adversară pe italianca Flavia Pennetta, Alexandra Dulgheru – cap de serie numărul 31 – pe italianca Romina Oprandi iar Edina Gallovits pe estonianca Kaia Kanepi, care a reuşit să o elimine în primul tur pe a şasea favorită, australianca Samantha Stosur. În cazul în care înving, Dulgheru şi Gallovits vor juca pentru un loc în optimile de finală.

Lasă un comentariu